Contra se felicită: „Am văzut că pierdem din viteză și am schimbat”. Tricolorul pe care-l laudă: „Azi a făcut un meci bun! Avem nevoie de incursiunile lui”

Contra se felicită:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Primul meci al naționalei în 2018 l-a găsit pe Cosmin Contra foarte inspirat la Netanya. Imediat după ce israelienii au deschis scorul, fostul fundaș dreapta i-a introdus în teren pe Chipciu, Stanciu și Mitriță, iar schimbările sale s-au dovedit din cale afară de inspirate. La finalul meciului, Contra a vorbit despre importanța mutărilor pe care le-a făcut în minutul 61, și-a lăudat jucătorii și a vorbit foarte frumos despre Nicușor Bancu, olteanul pe care l-a trimis din primul minut în banda stângă a unei apărări din care au mai făcut parte Romario Benzar, Cristi Săpunaru și Dragoș Grigore.

„Guriță” a explicat că schimbările au venit ca urmare a pierderii vitezei în atac, apoi a dezvăluit că, deși e un antrenor coleric, pauza meciului l-a prins foarte calm: „Am controlat prima repriză, am avut o singură sincopă la ocazia lui Ben Haim, dar am avut două ocazii mari, ale lui Budescu și Keșeru. După aceea, am început foarte prost repriza a doua. După ce am primit golul, am văzut că am pierdut viteza și că avem nevoie de schimbări care să ne aducă viteză. S-a schimbat jocul complet la intrarea celor doi, am avut reacție de echipă puternică. Am dat două goluri, am atacat, am suferit în prelungiri, dar trebuie să învățăm din toate astea. Felicit băieții pentru dăruire și pentru felul în care au reacționat după 1-0. Nu le-am spus nimic la vestiar, doar să nu ne relaxăm și să încercăm să intrăm primele 15-20 de minute mai bine decât în prima repriză. Am făcut exact invers, dar sunt lucruri pe care le vom discuta și le vom analiza, pentru că am pierdut puțin ordinea în teren și nu am știut să ne așezăm mai bine în teren la schimbările lor. Dar am avut viteză mare de joc după schimbări și am reușit să întoarcem rezultatul”, a declarat Contra, la microfonul Pro X.

Din nou răgușit, Contra se gândește la meciul cu Suedia, dar, deși spune că avem un lot foarte bun, atrage atenția că rezultatele trebuie să vină în partidele oficiale: „Sper să-mi revină vocea până marți, dar nu e victoria mea. Trebuie să felicităm jucătorii, pentru că azi chiar au fost lucruri pozitive. Sunt și lucruri negative pe care încă trebuie să le lucrăm, dar cred că suntem pe un drum bun. Până la urmă, sunt meci

uri amicale și vor conta cele oficiale. Mi-a fost frică de reacția băieților, ne cam prăbușim după ce dăm gol, dar azi au avut o reacție extraordinară. Avem un lot bun, echilibrat, cu jucători dornici să se afirme. Încerc să cristalizez echipa. Dacă vom continua în același fel, va fi greu să aleg primul 11, dar încerc să-mi fac o idee clară despre cei șapte-opt jucători cu care încep echipa”, a mai declarat selecționerul, înainte să vorbească frumos despre Nicușor Bancu, aflat la debutul sub tricolor: „N-am avut probleme să-l bag pe Bancu, pentru că a fost printre cei mai buni și mai constanți de la Craiova. Am văzut o îmbunătățire pe plan defensiv la el, de aia nu m-am temut să-l bag. Avem nevoie de incursiunile lui ofensive, azi a făcut un meci bun și mă bucur pentru asta”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×